Protecția solară este esențială pentru menținerea unui ten sănătos și tânăr, dar numeroase mituri în jurul utilizării SPF-ului continuă să inducă oamenii în eroare. Fie că este vorba despre convingerea că nu ai nevoie de cremă cu protecție solară în zilele înnorate sau în timpul anotimpului rece sau că pielea bronzată nu mai are nevoie de protecție, aceste idei greșite pot duce la deteriorarea pielii și îi expun pe cei care cred în ele la riscuri serioase pentru sănătate. Haide să descoperim împreună câteva dintre cele mai comune idei greșite despre SPF și de ce nu ar trebui să le dai crezare!
1. „Dacă e înnorat afară, nu am nevoie de protecție solară”
Unul dintre cele mai frecvente mituri în legătură cu protecția solară este acela că doar soarele arzător poate cauza daune pielii. Dar, de fapt, chiar și în zilele când soarele este scump la vedere, până la 80% din razele UV pot penetra norii, ceea ce înseamnă că expunerea la radiații ultraviolete este aproape la fel de mare ca și într-o zi senină. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când nu vezi soarele pe cer și sau nu simți arsura solară imediat, nu înseamnă că pielea ta nu este afectată.
2. „Dacă am pielea mai închisă la culoare, nu am nevoie de SPF”
Melanina oferă un grad natural de protecție împotriva razelor UV, dar acest lucru nu înseamnă că persoanele cu pielea mai închisă la culoare sunt complet protejate de acțiunea nocivă a razelor de soare. Chiar și în cazul persoanelor cu un ten mai închis la culoare, arsurile solare produc îmbătrânirea prematură a pielii și riscul dezvoltării cancerului de piele este același ca și la persoanele cu un ten de o nuanță mai deschisă.
3. „Dacă port machiaj cu SPF, nu mai trebuie să aplic protecție solară”
Deși unele produse de machiaj conțin SPF, acestea nu oferă protecția necesară, deoarece cantitatea de produs aplicată pe față este mult prea mică ca să protejeze eficient tenul. Pe de altă parte, o cremă cu SPF aplicată corect înainte de machiaj face o diferență reală
4. „Dacă folosesc SPF 50 dimineața, sunt protejată toată ziua”
Aplicarea unei creme cu SPF 50 dimineața nu este suficientă pentru protecția pielii pe tot parcursul zilei dacă nu îți păstrezi tenul uscat și ferit de umezeală. Factorul de protecție solară trebuie reaplicat la fiecare 2-3 ore, dacă transpiri intens sau intri în contact cu apa.
5. „Pielea bronzată nu are nevoie de protecție solară”
Bronzul este, de fapt, un semn de deteriorare a pielii cauzat de expunerea la radiații UV. Pielea bronzată arată într-adevăr frumos, dar în realitate, ea este o piele care a suferit o ușoară arsură și chiar dacă a căpătat o nuanță mai închisă, nu înseamnă că nu mai are nevoie de protecție împotriva razelor de soare.
Folosește crema Soleil de la Momirov pentru o protecție eficientă împotriva razelor de soare!
Pentru a asigura tenului tău protecția de care are nevoie, poți folosi cu încredere crema cu factor de protectie 50 Soleil de la Momirov, fabricată în România. Aceasta oferă tenului tău o protecție ridicată împotriva razelor UVA și UVB, prevenind arsurile solare, îmbătrânirea prematură și apariția petelor pigmentare. Și este atât de simplu să o integrezi în rutina ta de zi cu zi!
Începe prin a-ți curăța perfect tenul cu un produs de curățare potrivit tipului tău de ten și usucă-ți pielea cu un prosop moale. Dacă ai tenul uscat, folosește mai întâi o cremă hidratantă înainte de a aplica crema cu factor de protecție sau alte produse pentru a scapa de cearcane in 5 minute sau care îți hrănesc intens tenul.
Apoi, aplică o cantitate generoasă de cremă Soleil pe față și pe gât și apoi poți să te machiezi sau să îți continui ziua mai departe, fără a folosi alte produse de îngrijire. Nu uita însă dacă ai parte de o activitate intensă în timpul zile și transpiri sau mergi la plajă sau piscină, să reaplici crema Soleil o dată la două-trei ore pentru a beneficia din plin de efectul său protector.
Nu lăsa miturile să te oprească din a avea grijă de pielea ta! Protejează-te în fiecare zi cu crema Soleil de la Momirov și bucură-te de un ten frumos și sănătos pe termen lung!