Paul Surugiu – Fuego a făcut o postare ceva mai neobișinută, fanii recunoscând că nu-i stă în fire să „mustre” vreodată pe cineva cu atât de multe… cuvinte.
Paul Surugiu, cunoscut publicului drept Fuego, a răbufnit în online după ce, se pare, ar fi fost jignit și ar fi primit mesaje defăimătoare la adresa carierei sale muzicale și artistice.
„Nu suport și nu admit mârlănia, proasta creștere, miștoul ieftin făcut doar de dragul de a fi interesant. Eu nu vreau să fiu unanim aplaudat și-mi convine să existe și public pentru care mai am mult de lucru sau în fața căruia nu am reușit să mă ridic la anumite „standarde”. Asta nu dă nimănui dreptul în schimb, să arunce cu noroi, să jignească și să facă tot posibilul să minimalizeze munca și dăruirea unui artist, a unui om care apare în fața publicului său, oricare-ar fi acesta.
Nu vreau să mă iubească toți sau să-mi asculte muzica. Vreau totuși, nu doar pentru mine, ci și pentru mulți din colegii mei, să arate respect și decență. Nu e greu să spui că nu-ți place ceva sau cineva, cu un set de argumente, cu vorbe decente și cu un dram de rațiune. Când toate acestea lipsesc, orice demers de-a epata, cu orice preț, de-a fi interesant și spiritual și a ieși în față, e lipsit de inteligență și în cele din urmă, poate fi calificat ca fiind o formă, așa, pe departe, de proastă creștere. E ușor să vorbești, mai greu e să construiești, să faci bine, să te dăruiești” a scris Fuego pe contul personal de Facebook.
Nu e prima dată când Fuego atrage atenția asupra limitelor de decență și bun simț care se încalcă frecvent atunci când vine vorba de un act artistic, mai mult sau puțin pe placul tuturor. Și în trecut acesta a mai avut declarații-manifest, în special la tv, unde a ținut să transmită mesaje clare către acel segment de public care nu-l îndrăgește neapărat: „Respectați munca artiștilor! Nu vă place, nu luați bilet, nu intrați în sală, țineți scaunul ocupat! Nu huiduiți. Dacă faceți asta nu aveți ce căuta acolo” spunea în trecut, cu vădită indignare, Paul Surugiu.
Sursă știre expresspress.ro